PSD are un proiect de lege prin care vrea să scoată taxa radio-tv. Asta ar transforma TVR dintr-o televiziune publică, într-o televiziune de stat. Nici acum când românii îl finanțează, canalul public nu e complet rupt de politic: partidul aflat la putere poate impune președintele-director general, diverși oameni influenți de prin lumea politică reușesc să-și bage în grile protejați, amante, neamuri. La fiecare schimbare de regim, apar emisiuni și prezentatori noi, unii talentați, alții mai puțin. Aceste angajări se fac în condițiile în care TVR are straturi, straturi de realizatori și prezentatori, unii dintre ei „nerealizând” sau „neprezentând” mai nimic de multă vreme.
Eee, toate acestea se întâmplă în cazul unui canal public. Incercați să vă imaginați cam cum ar fi atunci când banii ar veni direct de la buget… Da, chiar niciun mare șef nu ar mai putea mișca în front. Am fost mirat să descopăr că din interior mai nimeni nu a sărit să apere statutul public. Nici conducerea actuală, nici sindicatele și nici angajații. Ba chiar actualul președinte nu a respins varianta PSD. Irina Radu a declarat pentru paginademedia.ro: “Sunt multe ţări care merg pe acest sistem de finanţare: Belgia, Finlanda, Bulgaria, Olanda, Estonia, Ungaria şi altele cred că pentru TVR nu numai sursa este importantă ci posibilitatea de prognoză şi constanta finanţării. Altfel blocajul va continua. De peste 10 ani se aşteaptă măsuri şi modificări legislative care nu mai vin. Acum apare o variantă.” Declarația completă a Irinei este aici. Câteva ONG-urile (ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media) și reprezentanții EBU au fost primii care ne-au apărat cauza. Ulterior, s-a trezit și Consiliul de Administrație. Poziția CA al TVR este aici. Și 12 președinți ai TVR și SRR au trimis o scrisoare deschisă prin care cer păstrarea taxei. O găsiți aici. Oricât de mult urâți taxa tv, oricât de mult v-a dezamăgit TVR, cred că merită să puneți presiune pe parlamentarii dvs. pentru două lucruri:
- TVR să fie în continuare un canal public
- și pentru o reformă totală și serioasă a televiziunii naționale. Cel de-al doilea lucru este și cel mai greu. Niciun partid politic aflat la putere în ultimii 26 de ani nu a vrut să ajute TVR să se adapteze realităților. Canalul public nu a fost reformat niciodată în cei 60 de ani de existență. Nu știu cum ar trebui procedat, însă sigur ceva trebuie făcut. Este rușinos și dureros să avem o televiziune cu peste 2500 de angajați, care câștigă anual doar din taxă peste 60 de milioane de euro, cu datorii de peste 150 de milioane de euro și un rating sub 4%. Piața de televiziune are în prezent mari probleme. Multe stații comerciale s-au tabloidizat excesiv pentru a putea face audiență și pentru a supraviețui. În aceste moment s-ar fi simțit nevoia unei televiziuni publice puternice, o stație care să poată investi in proiecte serioase ale Știrilor, în filme și programe de divertisment bune. Din nefericire, TVR este (așa cum au vrut politicienii și unii din interior) înglodată în datorii, fără public, cu ochii în pământ și cu o mână tremurândă întinsă după ajutor…
P.S. Sigur mă vor înjura destui pe motiv că denigrez locul în care muncesc. Am scris aceste rânduri tocmai pentru că iubesc televiziunea care mi-a dat șansa să transmit din fosta Iugoslavie, Irak, Libia, televiziunea care m-a trimis corespondent în Tunisia și Egipt, în timpul Primăverii arabe. Cum aș putea să nu respect stația pentru care am făcut interviuri cu Yasser Arafat sau Arkan și pentru care am transmis din Iran, Siria și din „cea mai închisă” țară a lumii, Coreea de Nord. În fizică avem principiul forțelor interne: nu te poți scoate din apă trăgându-te singur de păr. Nici TVR nu se poate schimba doar din interior. Are nevoie de societatea civilă (patron și beneficiar) și de politicieni. Hai să vedem…
Sa comparam evolutia celorlalte televiziuni din fostele state comuniste. Toate au evoluat si transmit emisiuni utile. Eu as vrea sa vad angajari cu examen la TVR, pentru toate posturile. Examen public!