IAR-99 SM, întârzieri de peste 6 luni
Contractul pentru modernizarea avionului de antrenament al Forțelor Aeriene Române a fost semnat în urmă cu 2 ani și bani există. Dar fabrica de avioane Craiova nu a terminat nici…
Contractul pentru modernizarea avionului de antrenament al Forțelor Aeriene Române a fost semnat în urmă cu 2 ani și bani există. Dar fabrica de avioane Craiova nu a terminat nici…
Uzina Mecanică București a terminat primul transportor Piranha V asamblat aproape integral în România. Până acum, specialiștii români primeau din Elveția transportoarele pe roți și aveau foarte puține de făcut…
Smaranda (13 ani) face MTB de vreo 2-3 ani și, normal, am început să merg cu ea la curse. De câteva ori am participat și eu la traseul scurt, însoțitori.…
Cele două noi escadrile românești de F-16 ar putea fi operaționale, cel mai devreme, în 2025. Declarația îi aparține unui fost șef al Armatei. Ștefan Dănilă susține că problema pe…
O asociație a magistraților români a reușit să salveze 5 judecători și procurori afgani aflați pe lista neagră a talibanilor. Fără niciun sprijin din partea autoriăţilor de la Bucureşti, cei…
Sistemul de rachete adus de Franţa în Dobrogea a fost integrat în sistemul de apărare al NATO. ‘Mamba’ participă acum la apărarea spaţiului aerian al României. La scurt timp după…
Sunt cetățean de onoare al municipiului Buzău. Primarul Constantin Toma a propus, Consiliul Local a aprobat. Le-am spus doamnelor și domnilor care conduc orașul că sunt onorat, dar că sunt…
Câteva zeci de piloți israelieni se antrenează în România pentru operațiuni speciale în teren muntos. Mai multe avioane C-130 Hercules sunt staționate în Baza Aeriană Boboc, de lângă Buzău, de…
Militarii suedezi au apărat o insulă din Marea Baltică, aflată la 100 de km de ţărm. A fost doar un exerciţiu internaţional, în care rolul inamicului care voia să debarce…