
Această fotografie a apărut în Almanahul Flacăra din 2006. A fost făcută fix acum 11 ani, în Kabul, Afganistan. Stăteam într-un …”hotel”. Luptele cu talibanii încă nu se sfârșiseră. Personajul din stânga este Dan Gecui, unul dintre puținii operatori cu care m-am tot vânturat prin războaie. Acum două zile, Dan a împlinit 49 de ani și i-am trimis această fotografie. I-am spus că sper din tot sufletul să mai aibă pulovărul. La un moment dat, moda revine. 🙂
La mulți ani, Gecui! Sper să mai avem ocazia să mai mergem împreună prin lume.
Hai ca va statea bine impreuna, ce sa mai, el mai matur, asa, tu respectuos… 🙂
Nu te-ai schimbat prea mult … nici ca fizionomie, nici ca activitate 🙂
Taraboste, am 18 kg in minus. Petreanu, mare dreptate ai.:)
La realitatea era ultima data parca ? „au transmis pt dumeavoastra,adelin petrisor si dan gecui” ce vremuri…
Hai ca e misto tare pulovarul, asa…a la Petre Roman:)))
faina idee sa-i trimiti aceasta fotografie de ziua lui:)))