Da, am fost pe scenă la 5-6 metri de Metallica. Am stat tot concertul în partea stângă, lângă pupitrul de sunet.  I-am văzut cum se pregătesc, cum fură câteva zeci de secunde de odihnă între două piese, cum schimbă instrumentele… a fost senzațional, cum ar zice proaspăt eliberatul DD. Preț de vreo 40 de minute, la un metru de mine a stat un rocker super-tatuat care a fumat țigără de la țigară. Abia într-un târziu am realizat că era…Kerry King, chitaristul de la Slayer.

Aaa, am uitat să vă spun că înainte de concert, mi-am împlinit un vis din adolescență: i-am întâlnit pe cei patru. Am fost norocos și am dat mâna cu Hetfield și Ulrich. Cu Lars chiar am apucat să schimb câteva vorbe despre cel de-al treilea lor concert în România. Managerii  nu-i scapă din ochi nicio secundă. Sunt niște super-scârbe care latră tot timpul: “Fără fotografii și fătă autografe !” Pe fugă, am reușit totuși să-l fotografiez pe Trujillo.

Sper să primesc pe email fotografiile cu formația, fotografii făcute de cei de la casa de discuri Universal. Vă întrebați cum de-am avut norocul să ajung atât de aproape de cei care mi-au fost idoli toată adolescența? Cu ajutorul unui bun prieten. Sorin Dănescu de la Vița de vie mi-a dat un permis de…artist cu care am putut să intru peste tot, inclusiv pe scenă. Păcat că nu am voce. Într-o pauză aș fi putut cânta ceva… 🙂

Mulțumesc mult, Sorin!