Coprofilie și ipocrizie

În România, cel mai bine vinde rahatul. Cu cât e mai mult și mai moale, cu cât stropești mai mulți și mai cunoscuți, cu atât ratingul și traficul sunt mai mari. La noi, chestia asta cu rahatul pe pereți aducător de audiență este deja o axioma. Totuși, dacă nu mă credeți, vedeți câte valuri au stârnit în online scandalurile cu Bendeac și Oreste. Pe primul nu-l cunosc, însă Oreste îmi este amic. rahatAm fost siderat de modul în care a ales să plece din Antene, mai ales că știam că era prieten bun cu Gâdea și cu Badea. Nu pot să înțeleg cum azi ești tovarăș la cataramă cu cineva și a doua zi îl înjuri ca la ușa cortului. E ca atunci când, după mulți ani de căsnicie, divorțezi și strigi în gura mare că fosta e o curvă, însă nu te gândești că lumea va râde și de prostul care a stat atât timp cu acea curvă. În fine, vă asigur că nu iau partea cuiva, mai ales că unul din cei arătați cu degetul de Oreste este Badea, un om cu care chiar mi-am dat câteva ghionturi online. Din nefericire, mulți cititori, telespectatori sau internauți iubesc rahatul mediatic, mai ales când este pus în fața ventilatorului. De ce apare și ipocrizia-n titlu? Foarte simplu. Toată lumea o înjură pe Simona Gherghe pentru cleiul din urechea nu știu cărei fete, însă “mulțumită” telespectatorilor, o singură ediție “Acces Direct” vinde publicitate cât vindea răposatul TVR Cultural într-un an întreg. Floare-albastră! Floare-albastră! Totuși este trist în lume…

 

sursa foto: www.thenonblonde.com

8 thoughts on “Coprofilie și ipocrizie

  1. florin dia

    Eu am crezut că e strategie de marketing: „Hai să ne facem că ne certăm ca să se uite mai mulți curioși la emisiunile noastre!” Dar poate că se ceartă pe bune. Păi să bea și apă, că rahatul se lua cu apă. Copii răzgâiați, ce să le faci ?! …

    Reply
  2. Donkeypapuas

    Dar mult vă mai preocupă ceea ce se întâmplă în ograda Antenelor! Sau cordonul ombilical mediatic nu s-a rupt total?
    Vă reamintesc un fapt “minor”: sunteţi angajat al postului PUBLIC de televiziune care, în teorie, ar trebui să se ocupe de chestiuni ce ţin de educaţie naţională. Da, educaţie naţională, indiferent cât de rău o suna sintagma în urechile unora care sunt gingaşi atunci când aud de cuvintele “naţiune”, “cultură”, “educaţie”.
    Cât despre capitolul ŞTIRI, TVR ar fi fost bine să ia exemplul emisiunilor difuzate de RAI, de exemplu. Dar acest lucru este cam greu cu tot felul de elvişi în frunte, care stau cu telefonul roşu la ureche tot timpul aşteptând indicaţiile preţioase de la diversele centre de putere.
    Şi uite aşa ne înfundăm pe zi ce trece într-un “divertisment” evazionist asumat de televiziuni, prin care se induce o stare de tranchilizare a spectatorilor uitând că în momentul de faţă trăim alte vremuri.
    Câtţi spectatori potenţiali mai deschid astăzi televizorul? 1 din 3? Iar audienţele “fabuloase” se referă doar la acest procentaj din ce în ce mai mic de telespectatori?

    Reply
  3. tikka

    @Donkeypapuas: Acuma, eu sunt convins ca Adelin e suficient de capabil, matur si vaccinat sa se apere, dar nu vad scris pe blogul asta nicaieri copyright TVR sau SRTV sau ceva de genul asta. Apoi, de cand mama zmeilor se ocupa teveul de educatie?! Asta e treaba, pe rand, lui mami, tati, buni, scoala, propria persoana, cartile. Ca, daca ajungi sa te lasi educat de teveu….Eh, ajungi nashpa. Iar in ultimul rand, nu mi se pare ca italienii sunt mari smecheri. Asta e doar o opinie, restul din cele spuse cred ca sunt reale. Peace up.
    PS Cordon ombilical mediatic?!? C’mon. 🙂

    Reply
    1. Donkeypapuas

      Înainte de a da lecţii privitor la educaţia NAŢIONALĂ ar fi fost bină să învăţaţi puţin să folosiţi şi tastatura românească, adică diacriticele. Nu e greu: combinaţia de taste Shift+Alt. Sau vă place mai mult educaţia de tip feisbuci?

      Reply
  4. americanu

    oreste are ceva ani de cand a luat-o razna….iar pe badea si pe bendeac nu-i putem pune in rand cu oamenii sa fim seriosi…

    Reply
  5. Cristian Marcu

    Sunteti cam nervos, tovarasu Adelin Petrisor ; trebuia dvs. sa azvarliti cu excremente pe blogul Distinsei Doamne Sorina Matei…. Stai linistit tovarase , n-ai sa joci dumneata vreodata in ”aceeasi liga” cu excelenta Jurnalista , Doamna Sorina Matei ; ia vezi , ia mergi si urecheaza-l , in stil Josnic, antenistic, pe ”Banditul” Sorin Miscoci : ”nenorocitul”, lucreaza la Cotroceni, nu e ”independent” ca colega Vasile, nepoata Tovarasului Vasile, de la Buzau(via Foresta Nehoiu), ala patriot, juca tzontzoroiul pe portretul ”Criminalului” Basescu si nici ca David Ohanesian nu e… Aveti grija , tovarasi, Omar Hayssam incepe sa ”ciripeasca” si dumneata ,dar si Hrebenciuc e cam nervos de la o vreme… Ramaneti la locurili voastre, tovarasi, ”gasim noi o metoda sa scapam odata de Banditii astia Basisti, vom incepe cu Oreste Teodorescu, baietzashul asta nu stie sa-si protejeze sanatatea proprie”, vorba lui Mircea Pascu, ”ziaristii ce nu pricep cauza uselista sant inconstienti, dar avem noi grija sa nu ne mai deranjeze”….

    Reply
    1. Adelin Petrisor Post author

      Cristian Marcu, extremismul este urat, indiferent de care parte a baricadei stai. Asta legat de tine. Nu am intrat la Sorina sa-i pangaresc blogul, ci mi-am asumat o parere. Tinind cont de comentariul tau gen-halatul, cat e halatul?- pot doar sa-ti doresc sanatate.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.