Exploratoarea Smaranda

Peste vreo două săptămâni Smaranda va face 8 luni. E oricum dezvoltată ca la 10 și jumătate: are 72 de cm și 9,2 kg. Deja nu mai are stare. Aproape se ridică singură in picioare ținându-se de pătuț. Dacă o lași pe jos, se întinde ca o râmă și viermuiește de colo-colo. Nu stă locului nici măcar o secundă. Verifică fiecare colțișor al camerei, dărâmă tot ce poate prinde. De față cu mine și cu Maria, a încercat să agațe ceva chiar cu mâna de sprijin. A reușit astfel să cadă și să-și învinețească un ochi. Acum arată ca un mic, dolofan și simpatic Rocky Balboa.

Vânătaia nu o împiedică să se agite în continuare. Nu. În timp ce se târăște, scoate și sunete de diverse tonalități: uneori face ca un gorilă, alteori chiuie. Cel mai mult îmi place când face precum o orcă. Atunci îmi aduc aminte de balenele ucigașe cu care m-am jucat în San Diego. Și adevăratele orci erau simpatice, însă erau puțin mai mari, nu erau învinețite, nu băleau non-stop, nu dădeau pârțuri zgomotoase și nu erau progeniturile mele. 🙂

9 thoughts on “Exploratoarea Smaranda

  1. VirtualKid

    toate sunt semne de sanatate si de atitudine!
    adica de bucurie!

    iti vand un pont: incearca de pe acum sa gasesti un raspuns la intrebarea “de ce curge sangele atunci cand ne zgariem si daca putem sa punem un robinet”.
    eu nu am reusit!

    Reply
    1. Adelin Petrisor Post author

      VirtualKid, sunt convins că este doar o primă vânătaie dintr-un lung șir care va urma. 🙂

      Reply
  2. iulicika

    gustati din plin aceste clipe minunate…mai tarziu vei fi nevoit sa raspunzi la diverse intrebari stanjenitoare sau sa faci fetze-fetze cand fiica ta spune in gura mare cu inocenta tot felul de porcarii ( pe care nu le intelege,desigur)!fiica mea mai gafeaza si acum :).copiii sunt izvor nesecat de fericire si energie! sanatatea este tot ce conteaza!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.