Nebunia de la Paris a luat sfârșit. 3 teroriști au fost uciși, însă au murit și 4 ostatici. Mai jos puteți vedea asaltul de la magazin. Atenție, sunt imagini foarte dure! Da, s-a terminat un episod, însă multe altele ar mai putea avea loc. Serviciile secrete franceze au părut prinse pe picior greșit. Să ne imaginăm ce s-ar putea întâmpla în viitor, în condițiile în care peste 400 de francezi luptă în Siria pentru Statul Islamic. Aceasta este cifra oficială, numărul real ar putea fi mult mai mare…
Adelin, legandu-ma de un post anterior, consider ca orice ziar, fie editie print sau online, ar trebui sa publice caricaturile care au jignit pe islamisti. Recunosc ca, in afara caricaturii cu Mohammed care se plange ca e greu sa fii idolatrizat de idioti, nu prea apreciez umor lui Charlie. Imi plac foarte mult desenatorii francezi, imi place stilul lor (am crescut cu Pif si Rahan), dar umorul din Charlie Hebdo mi se pare ca seamana cu umorul din comediile frantuzesti – slab si dezlanat. Dar sa nu publici caricaturile care au declansat niste crime la comanda, mi se pare un mod de a le canta in struna teroristilor. Daca toate publicatiile vor afisa acele desene, pe cine ar trebui sa ameninte viitori teroristi?