I-Pado si microbii nucleari

Am vrut să fac un interviu cu un român care trăiește în Fukushima. Consulatul din Tokyo mi-a dat câteva contacte. Din cauza programului extrem de strâns, am ales doar o doamnă care locuiește chiar în orașul Fukushima. Am vorbit cu dânsa la telefon încă din țără. Folosind un ton civilizat și o română decentă, a acceptat întâlnirea cu noi. Am fost neglijent și m-am bazat pe faptul că datele dânsei mi-au fost date de consulul român. Nu i-am cerut femeii să-mi spună în câteva cuvinte povestea venirii ei în Japonia. Întâlnirea a fost cu surprize. În loc de o femeie, am găsit două. Surori. Într-o camera de vreo patru metri pătrați mai erau și 3 copii mici cu trăsături asiatice. Discuția cu cele două conaționale a fost năucitoare!

– Cum a fost la cutremur? am întrebat eu.

– A fost groaznic! Am ceva pe un Aipado. Știți cum avem noi aici în Japonia. Aș fi vrut să vă arăt, dar s-a închis. Acum e greu cu centrala nucleară. Nici nu știam că avem una așa de aproape. Nu mai lăsăm copiii afară din casă că-s microbi nucleari și poți să faci cancer. E groaznic.

– Aha, am îngăimat eu.

– Aș avea si eu nevoie de dvs. Puteți să ne ajutați să o găsim pe mama noastra care este în țară? Suntem plecate de 13 ani în Japonia și de vreo 5 nu știm nimic de ea?

– Nu are telefon? Nu știți la ce adresă locuiește?

– Nu. Dacă știam nu vă mai rugam, îmi zise femeia ( prima din stânga fotografiei) surâzându-mi drăgălaș.

– Bine, spuneți-mi numele ei, am zis eu pregătindu-mă sa notez.

– Oprea Laurențiu, a zis românca fără să clipească.

– Poftim? Laurenția, nu? am întrebat timid.

– Nu. Laurențiu că este băiatul mai mare al surorii mele.

Stupefiat de cursul suprarealist al discuției, m-am întors spre cealaltă doamnă ( cea din dreapta fotografiei) și am întrebat-o:

– Deci nu știți nimic nici despre băiatul cel mare?

– Nu. N-am mai vorbit de mulți ani…

– Și nu are telefon, o adresă, prieteni, ceva…

– Nu!

– Vă rog dați-mi data nașterii și voi încerca să aflu ceva de la poliție.

– Aaaaa, păi nu o știu că nu l-am văzut de ceva vreme, a încheiat apoteotic femeia.

-Hai, bă, să mergem, a zis Grasu’, trezindu-mă din buimăceală. Și am mers.

21 thoughts on “I-Pado si microbii nucleari

    1. Adelin Petrisor Post author

      Razvane, una nimic si cealalta lucreaza intr-un bar. Cea care nu face nimic are doui copii cu doi japonezi. 🙂
      danielul, am gasit o fata care e de 15 ani aici, vorbeste foarte bine japoneza. A studiat arhitectura in Tokyo.

      Reply
  1. Pingback: Recomandări de seară. Acum, și ziua-n amiaza mare! » Daily Cotcodac

    1. Adelin Petrisor Post author

      Old John, titlul ar putea fi: Kafka, eat this! 🙂
      Vitualkid, nu am mai avut curiozitatea să aflu asta.:)

      Reply
  2. tavi dimitriu

    Mi-am amintit de o poanta idioata : Ce diferenta este intre un tramvai si o pisica ? R.: tramvaiul are o dunga rosie iar cu pisica nu poti sa bati cuie…

    Reply
  3. danz_1973

    salutare!
    NAUCITOR!!! am citit si am recitit de vreo 5 ori… initial am crezut ca sint doar niste fragmente sau e un interviu imaginar. criminal!
    adelin, incearca cu tipa care a facut arhitectura.
    banuiesc ca vom vedea ceva pe tvr…
    pa, pa!

    Reply
  4. Aurel Virlan

    Sunt curios cum a pronuntat Aipado?
    Avea accent japonez, ori a pastrat jargonu’ nomad? 😉
    Altceva ma surprinde: oare care-i proiectia unei echipe de televiziune in planu’ mental a lui nenea consulu’?
    Daca face-ai documentaru’ pentru Antena, cred ca luai si prima! Astia se dau in vant dupa manelisti!

    Reply
  5. MC

    Un gust amar cu care din păcate mulți dintre cei care au fost în Japonia la studii, obținând burse de la diverse fundații japoneze sau de la guvernul japonez, s-au obișnuit deja. Din păcate, văd că oficialii noștri continuă să îi pună în aceeași oală pe cei plecați acolo în scopuri mai mult sau mai puțin dubioase și pe cei care se străduiesc din greu să muncească la firmele japoneze sau să se integreze în sistemul de învățământ japonez.
    Sper ca reportajele pe care le veți prezenta în țară să mai ridice puțin din ceața prin care mulți români văd sau se încăpățânează să vadă Japonia și să nu fie nici povești bazate pe eternele stereotipuri ale românilor despre japonezi, nici genul de emisiuni realizate de cineva care a stat 10 zile în Japonia dar, la întoarcere, îi cunoaște pe japonezi mai bine decât se cunosc ei înșiși.
    Poate anunțați pe blog când se vor difuza rezultatele acestui proiect al dvs.

    Reply
  6. dan

    wtf was that?…. am citit de vreo 2-3 ori interviul. excelent. kafka e praf mo pe langa ce-i acolo. imi place blogu`. succes

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.