În fundul gol

M-am întors din Statele Unite. Călătoria de aproape 24 de ore a fost ok și a adus cu ea o premieră. Le-am arătat câtorva americani curul și nu doar atât. Nu, nu am luat-o razna. Am fost doar scanat cu noile mașinării ale aeroportului din San Francisco, mașinării care te arată gol-pușcă. Nu toți cei care au stat la coadă cu mine au avut acest privilegiu. Am fost luați prin sondaj. Colegul cu care am fost în State nu a avut norocul pe care l-am avut eu. Cătălin e și acum supărat. E ceva să le poți arăta curul americanilor și să nu pățești nimic. Ba chiar să ți se și mulțumească.

Nu eu sunt pistolarul din această  imagine. E o fotografie descărcată de pe net. Americanii nu au vrut să-mi dea ca suvenir instantaneul de la frontieră. 🙂

20 thoughts on “În fundul gol

    1. Adelin Petrisor Post author

      Ovidiu, am vrut sa te sun, dar am fost in trecere prin Sf. Am avut o filmare in Oregon. 🙂

      Reply
  1. scorpio

    deci chiar ai fost printre putinii romani care au avut privilegiul asta,fara sa suporte consecinte
    ar trebui sa fii mandru ca le-ai aratat nu numai curul ci si…,pacat numai ca nu ti-au dat si poza ca sa o pui in rama..

    Reply
  2. Morar Liana

    Doamne mare! Mie imi era ciuda pe o tanti de la security din Germania, care mi-a aruncat un tub de crema(scumpa), desi il aveam pe jumatate gol, pe motiv ca-i tubul prea mare.Cred ca la americani tre sa mergi cu nervii de otel…inca n-am incercat, poate la anu’.

    Reply
  3. doctorultau

    aştept cu nerăbdare momentul în care ne vom hotărî să nu le mai arătăm nici măcar curul, în sensul că nu le vom mai trece nici măcar pragul casei; după mintea mea au devenit de multă vreme nefrecventabili

    Reply
  4. Fistic

    In Parlamentul European a fost o dezbatere destul de aprinsa acum cateva luni despre masinariile astea. Se pare ca sunt periculoase, si pentru calatori, si pentru personal. Comisia a dat din colt in colt si, reluctantly, a fost nevoita sa ne asigure ca nu are in plan sa le introduca in curand, dar probabil ca, in mai putin curand, ne-om pricopsi si noi cu ele. Nu-mi vine sa zambesc. Sunt nu doar periculoase pentru sanatate (de aia nici nu indraznesc sa le opereze sistematic inca), dar si umilitoare: ne trateaza pe toti ca pe niste vite sau ca pe niste infractori. Stiu, stiu… e pentru binele nostru, ca nu scape teroristii neprinsi. Ok.

    Reply
    1. Adelin Petrisor Post author

      Fistic, inclusiv Adina Valean a avut o interventie in acest sens. Ma tem ca teroristii si-au atins deja scopul: suntem paranoici si mai e un pas pana la tuseul rectal obligatoriu…

      Reply
  5. americanu

    Trebe de mancat,o ciorba de fasole,si o portie de fasole batute cu ceapa de alea moldovenesti…si o sa le sara cheful…..:D
    Unde mai pui ca is si sanatoase..

    Reply
  6. florin

    USA are 40% din bugetul lumii pt. cercetare, deci ne folosim mult de ei ca viata sa aiba noutati in fiecare zi. Nu mai zic ca medicamentele si tehnologia medicala pe care o vom folosi intr-o zi o sa aiba si muca americana. ce-ar fi lumea fara muzica, filme, actori, NASA, national geographic,constitutia americana, fara ajutorul lor dat in cele doua razboaie mondiale si tinerea la respect al ursului rus, etc?

    Reply
    1. Adelin Petrisor Post author

      Florin, America are părțile ei bune, asta clar.
      Selo, sistemul este controversat. În Europa a fost instalat doar în Amsterdam și Londra.

      Reply
  7. selo

    foarte bine pe langa faptul ca imaginile sunt stocate intr-o baza de date nivelul de radiatii este de 10x mai ridicat decat al unui aparat de facut radiografi medicale decent si numai zic ca in SUA sunt agenti in dube care scaneaza masinile pe strada si oameni in case tot cu aceeasi tehnologie dar de 100x mai multe radiatii practic o iradiere in masa eu am urmarit cateva emisiuni facute de Alex Jones si sunt adevarate lucrurile astea ar trebui sa scri un articol sau sa faci un reportaj pe tema asta. Numai bine 😀

    Reply
    1. Adelin Petrisor Post author

      catalina, e deja de doua zile in Libertatea. Au pus o poza cu mine de cand eram cat malul si au dat link.

      Reply
  8. Nicusor Dumbrava

    Amsterdam și Londra, interesant… si la Bucuresti o sa fie, dar mai intai noi trebuie sa mai facem niste aeroporturi ca sa avem unde monta dracoveniile astea de scanere… sau le integram in statiile lui 41 :))?

    Reply
  9. Iulian A.

    @americanu are o idee super: Felul 1 Ciorba de fasole cu afumatura, Felul 2 – Iahnie de fasole cu ceva varnati afumati si costita iar ca salata varza murata. Desert – Lapte batut ! Ei si acum sa pofteasca cine-va prin sistemul de scanare. :))) Sarcastic sau nu, dar din ce stiu a fost o dezbatere cu privire la intimitatea umana.

    Reply
  10. alexp

    Pe baneasa ar merge un scaner din-asta.Am vizitat sosirile ,pt prima data in viata mea,zilele trecute.Incredibil….parca m-am intors in timp cu 30-40 de ani.Dar in fine..avionul care detine recordul mondial la ore zbor/zi acolo trebuia sa aterizeze…sa ia alti clienti.Cred ca a plecat mai repede decat ne-am luat noi bagajele sfasiate de pe ”banda”….
    Concluzia ..sa stam linistiti vreo 10-15 ani.Avem intimitate.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.