Înmormântarea unui simbol

S-au împlinit ieri șase ani de la moartea lui Yasser Arafat. Am fost trimisul Antenei 1 la înmormântarea liderului palestinian. Împreună cu operatorul Cristian Tamaș, am mers în orașul Ramallah din Cisiordania. Am ajuns la Mukata-cartierul general al lui Arafat- cu vreo 5 ore înainte de funeralii. Pentru a putea filma dintr-un unghi cât mai bun, ne-am urcat pe o clădire aflată în construcție, undeva pe la etajul trei. Sicriul liderului trebuia să fie adus cu un elicopter al Forțelor Aeriene Iordaniene. În jurul Mukatei erau doar câteva sute de oameni. Dupa vreo două ore de așteptare, au început să se strângă palestinienii. Veneau din toate parțile, de pe toate straduțele. Erau copii, adulți, bătrâni. În scurt timp s-au adunat câteva zeci de mii de oameni. În momentul în care elicopterul a aterizat în curtea complexului, palestinienii au luat-o razna. Au început să se împingă și să strige: Abu Amar! Soldații cu fost copleșiți într-o clipă și sicriul a fost luat de cei care veniseră să asiste la înmormântare. Imaginile erau senzaționale! Coșciugul plutea parcă peste capetele palestinienilor care-l dădeau de la unii la alții.  Dupa câteva minute, mulțimea s-a liniștit și garzile din Forța 17 au putut recupera trupul neînsuflețit al lui Yasser Arafat. În timpul ceremoniei religioase, sute de palestinieni și-au scos pistoalele mitralieră și s-au pus pe tras în aer. Cred că s-au consumat mii de cartușe. La un moment dat, în timpul unui stand-up, am simțit că mă frige ceva pe gât. Am descoperit că erau câteva tuburi aruncate de M-16-le unui tânăr care trăgea la un metru de noi. Am fost convins ca se lasă cu vărsare de sânge. Prea mare era nebunia. Prea mulți aveau arme. Nu a fost așa cum mă așteptasem eu! După ce Arafat a fost înmormântat, lumea a plecat liniștită acasă. Palestinienii veniseră să-și arate atașamentul față de liderul lor, chiar dacă mulți știau că fusese corupt. Murise miliardar în timp ce mulți dintre ai lui sufereau de foame. Nu de puține ori, cea mai mare frână a procesului de pace fusese chiar Arafat. Cu toate acestea, poporul l-a iubit și a arătat asta până în ultima clipă.

4 thoughts on “Înmormântarea unui simbol

  1. Pingback: Pentru de dimineață | aghiuţă

  2. VirtualKid

    Nemaipomenita poveste! Asa ar trebui sa se faca jurnalismul. Sa se vada si bunele, si relele, sa se lase judecata in seama celor care privesc…. oricat de nedreapta ar fi concluzia!
    L-am urmarit, atat cat am putut pe acest om. In ciuda tarelor, eu cred ca a luptat pentru ai lui, chiar daca a transformat asta si intr-o “coperativa proprie”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.