Știți cum îți dai seama că în TVR se schimbă conducerea? Diverși voinici de prin diverse cotloane se scutură de praf și ies pe net cu înjurături la adresă ălora care sunt deja istorie. Și prin redacții mulți, până atunci preș în fața oricărui șefuț, capătă bruc voce și-și flexează mușchii. Da, la TVR se schimbă CA-ul, a plecat Dan Turturică. Televiziunea Publică arată ca TAROM, CFR, arată cam ca tot ce e de stat, deci rău…Tehnica noastră e la pământ, sediile arata ca după un cataclism, audiențele sunt modeste, asta ca să vorbim frumos. Probabil că unele probleme i se pot imputa lui Dan, altele vin din negura timpurilor. Habar nu am, nu sunt auditor. În calitate de om de la Știri însă, eu văd în acest moment și partea plină a paharului. În mandatul lui Turturică am transmis din Afganistanul condus de talibani, și din România doar TVR a călcat pe acolo, am fost de mai multe ori în Israel, imediat după 7 octombrie, am fost prin RD Congo, ca să filmez oamenii lui Potra, implicați într-un dintre cele mai sângeroase războaie din Africa. Pentru asta pot doar să-i mulțumesc public lui Dan Turturică. Despre partea goală am vorbit și vorbesc permanent cu șefii și colegii. În rest, cred că vin vremuri complicate pentru Televiziunea Publică, indiferent cine va veni la conducere. Ca mai toate instituțiile de stat, TVR are nevoie ca de aer de reformă. Sper ca politicienii să aibă suficientă înțelepciune și să facă schimbările necesare cu responsabilitate. În vremuri tulburi ca acestea, cu război hibrid, cu dezinformări, cu rețele inundate de mizerii, România chiar ar avea nevoie de o Televiziune Puternică.
În vârful antenei de pe turnul TVR.