Tag Archives: avansări

Avansări mai vechi

EVZ a scris că Victor Ponta și Crin Antonescu au fost și ei avansați în rezervă. Am verificat la MApN. Cei doi au făcut armata la TR și sunt căpitani. Ponta a făcut armata în 1995 și a fost avansat în 2005, după ce a absolvit Colegiul Național de Apărare. Antonescu a fost TR-ist în 1978. În 1985, a participat la o convocare și a fost avansat. A ajuns căpitan în 2005. EVZ a vrut prin publicarea gradelor celor doi  să contrabalanseze  “lista generalului izmană”. Oprea a făcut colonei în rezerva din oameni care nu au călcat într-o unitate militară. Cei care făcuseră armata au sărit câte 4-5 grade la o singură avansare.

Vezi și: Lista lui Oprea

 

Lista lui Oprea

Lista lui Oprea e la Dobrițoiu. Ministrul liberal al Apărării are astăzi conferință de presă. Se pare că subiectul ar fi chiar anvansările dubioase ale unor ofițeri în rezervă. Sper ca domnul Dobrițoiu să dea publicității numele tuturor celor care au beneficiat de atențiile ilegale ale ministrului Gabriel Oprea. Până acum, în presă, au ajuns doar numele apropiate de PDL. Surse serioase cu grade pe bune din MApN susțin că sunt inclusiv câțiva PSD-iști care au fost avansați ” pe geagichi” de singurul “general patru stele” din politică. Se vehiculează chiar numele unui actual ministru din cabinetul Ponta. Sper ca actualul ministru al apărării să pună capăt zvonurilor și să ne arate lista. Așa ar fi corect.

P.S. În timp ce unii au sărit instantaneu câte 5-6 grade, Tiberiu Petre ( singurul militar român care a murit într-o acțiune combat din ’45 și până acum) este maior post-mortem. Petrică a fost comandantul unui comando al forțelor speciale și a murit în luptă, în Afganistan.

Completare: Corneliu Dobrițoiu a promis că va face publice numele celor avansați ilegal abia după ce o comisie va termina de verificat cele peste 2700 de ridicări în grad. Se pare că vreo 400 de cazuri sunt cu probleme.  Vă spuneam că sunt și reprezentanți ai actualei puteri care au primit un semn de prețuire de la Oprea. Printre ei sunt Ioan Rus și Vasile Dâncu.

 

 

Armata particulară a “generalului izmană”

Am aflat de la Antena 3 cum că mai există o armată paralelă, formată doar din ofițeri făcuți la apelul bocancilor. Liderul absolut al oștii acesteia este Gabriel Oprea. În rândul armatei adevărate, porecla domnului fost ministru al apărării este ” generalul izmană”. De ce? Pentru că a început la intendență. Ulterior, a lucrat în magistratură și multele stele de pe umăr (4 la număr) le-a luat prin prietenii politice. Cât a fost lăsat singur în biroul ministrului apărării, având ștampila pe mână, domnul ministru s-a hotărât să-și facă oaste. Nu-l avea în acel moment decât pe primarul Onțanu, cu care, în uniformă, saluta micii la diversele petreceri populare de la sectorul 2. Așa au ajuns ditamai coloneii ( fără nicio mobilizare, firește) apropiați ai guvernării PDL. Unii nici nu au făcut armata. Alții din slt. au ajuns col. imediat, nu după 20-25 de ani, așa cum se întâmplă în cazul ofițerilor adevărați. Lista completă o găsiți aici. Gestul domnului ministru s-ar putea numi abuz în serviciu și ar trebui documentat de parchet, dar, trăind în țara asta mică și cu mese puține, nu m-aș mira să nu aibă loc nicio anchetă. Pot să înțeleg de ce Gabriel Oprea a făcut acest abuz. Să cumpere prietenii. Nu pot să înțeleg de ce toți acei domni au acceptat să fie ofițeri cu sabie de cauciuc. Mai ales că printre ei este și un jurnalist. În dreptul lui, pe lista publicată de Antenă este scris PDL. Eu sunt locotenent în rezervă. Am ieșit sublocotentent după ce am făcut armata la TR și, în 2003, ministrul Pașcu m-a ridicat onorific în grad, în rezervă, pentru transmisiunile din Bagdad. Robert, dacă cumva ne vom vedea trebuie acum să bat din călcâie și să spun: “Am onoarea”? 🙂

P.S.

Mile Cărpenișan a fost făcut sublocotenent abia în 2010, după ce a murit. Asta în condițiile în care Mile era unul dintre cei mai titrați corespondenți de război din România. Printre altele, el a transmis din războiale din fosta Iugoslavie și Irak.

P.P.S.

Robert Turcescu a declarat la RTV că nu știa nimic despre această avansare în grad și că va cere MApN să revoce ordinul, dacă el există. El există. Potrivit Biroului de Presă, Robert Nicolae Turcescu a fost avansat de la nimic la locotenent-colonel. ” Generalul izmană” a ridicat astfel în grad nu mai puțin de 2700 de oameni. Pe surse, am aflat că mai sunt jurnaliști ( unii chiar au intrat și au comentat cazul lui Robert!!!) care au primit acest “cadou” cu trese din partea lui Oprea.

Vezi și: Oprea, Un Stalin mult mai mic