Numarul misiunilor aeriene cu pacienti cu COVID-19 in stare grava a crescut de peste 3 ori în august față de luna precedentă. Elicopterele MAI zboară zilnic pentru a muta pacienți din spitalele care nu mai au locuri disponibile la ATI. În material apar un medic SMURD (primul sincron) și un comandant de elicopter Mi-17.
Pandemia a redus numărul misiunilor elicopterelor M.A.I. Chiar și așa, în ultima lună, piloții au decolat de peste 300 de ori pentru a salva vieți, pentru a ajuta polițiștii de la sol sau pentru a stinge incendii.
Un incendiu puternic a izbucnit în jurul prânzului la o hală din nordul Capitalei. Depozitul, în care se aflau structuri metalice, a ars ore în șir, în ciuda eforturilor pompierilor. Zona Băneasa a fost invadată de un fum gros, iar locuitorii au primit o avertizare Ro Alert. Zeci de echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările până au reușit izolarea incendiului.
După ce a stat la sol aproape 3 ani, un bun avion al SMURD și-a reluat zborurile. Din cauza birocrației s-au găsit greu banii pentru o reparație capitală la motoare. Acum aparatul Cessna Citation V este din nou operațional. Avionul a fost donat de Ion Țiriac, în urmă cu vreo 5 ani. În material apar doi dintre piloți: comandorii Laurențiu “Motanu'” Codreanu și Emil Olteanu.
Sute de piloți militari au încă de la începutul carierei și licență comercială. Ei pot pilota și avioane civile pentru că timp de patru ani se pregătesc în paralel și la Școala Superioară de Aviație. Iau ore de zbor cu instructorii civili ai școlii din Băneasa. În mod normal, o licență care să-i permită unui pilot să lucreze pentru o linie aeriană costă peste 40 de mii de euro.
Venirea britanicilor cu Eurofighter Typhoon mi-a adus aminte de zborul meu cu acest minunat avion. S-a întâmplat exact acum 10 ani. Am zburat cu un pilot italian și am decolat de pe aeroportul Băneasa. Inițial, am crezut că am avut ghinion. 
Am stat în cabină cam 30 de minute. Erau nu știu ce probleme și italienii au repornit toată avionica. La decolare, cele două motoare mi-au dat un asemenea șut încât am crezut că o să trec prin scaun. A fost impresionant. Până atunci zburasem doar cu aparate cu un singur motor: Mig 21 Lancer, Gripen și F16. Pilotul italian -un tip foarte simpatic- mi-a arătat ce poate avionul (și poate mult). La un moment dat, deasupra Snagovului, am auzit în cască : “It’s yours.” Am înghețat. Aveam pe mână un aparat de 100 de milioane de euro… Timid, am mișcat ușor manșa stânga-dreapta și am văzut cum avionul se înclină. Mi-am făcut curaj, am ridicat puțin botul și am rostogolit Typhoon-ul pe stânga, apoi pe dreapta. Tonourile au fost din ce în ce mai rapide și m-au făcut să strig ca un apucat. Am avut un singur regret: zborul a durat prea puțin, doar o oră și jumătate…
Mai jos sunt câteva cadre filmate de jos de un coleg de la Antena 1. Interesant este și comentariul.:))
Unii m-au certat, alții m-au înjurat direct, în timp ce câțiva internauți (ce se voiau sofisticați) s-au declarat doar scârbiți de atitudinea mea. Cum i-am deranjat eu pe acești oameni? Am spus că modul în care a acționat ANAF în cazul Antenei 3 este ușor dubios: nu a făcut nimic mai bine de un an și a trimis un ordin de evacuare cu un termen în care abia poți muta mobila dintr-un apartament modest, nicidecum ditamai televiziunea. Mulți mi-au reproșat că nu am înfierat Antenele care au tras de timp și nu s-au mutat, deși știau că oricum se va întâmpla asta. Prieteni, eu nu îi voi înjura niciodată pe cei din televiziunile din Băneasa! De ce? 
Nu pentru că cei de acolo sunt fără pată, ci pentru că mă leagă multe de acea redacție și, nu în ultimul rând, pentru că așa am fost educat. Am lucrat aproape un deceniu pentru Antena 1 și Antena 3. Am avut parte de experiențe senzaționale: Guantanamo, interviul cu liderul spiritual al Hezbollah, Fallujah, Bagdad 2003 – singura echipă din România care a transmis războiul împotriva lui Saddam Hussein și multe altele. Am luat premii pentru Antene, inclusiv Marele Premiu APTR. Am avut și experiențe traumatizante, accidente și boli grele, episoade în urma cărora am stat luni de zile internat în spitale. Mă leagă deci foarte multe amintiri de redacția din Băneasa. Am încă mulți amici acolo. Pentru toate acestea eu am ales să nu vorbesc urât. Sunt atâția care pot comenta. În funcție de propriul bagaj de cunoștințe, cei de acasă pot trage singuri concluzii și nu au nevoie de părerile mele pe acest subiect. În altă ordine de idei, nu mă pot bucura atunci când o televiziune are probleme. Știu de la TVR ce înseamnă să treci prin momente grele: datorii uriașe, aparatură învechită, proiecte puține, limitate de bugete rahitice, perspective sumbre. Nu pot să mă bucur oricum de răul altuia. Nu am exultat nici atunci când s-a închis OTV, o televiziune cu o politică editorială cel puțin dubioasă. Dovada o găsiți aici într-un articol scris acum 3 ani. Da, cam asta e. Eu îmi rezerv dreptul să nu critic niciodata Antenele. Oricum, nici nu le voi lăuda politica editorială. Jurnaliștii de acolo și-au asumat-o și au fanii și inamicii pe care-i merită.
