„Te confundez?”

Era prin 2005. Împreună cu amicul Dan Gecui, eram în Paris și transmiteam pentru Observatorul Antenei 1 știri legate de revolta magrebienilor. Și eu și Dan adunaserăm foarte multe nopți nedormite. Eram sătui de mașini incendiate, interviuri cu tineri furioși, razii cu jandarmii în diversele cartiere de la periferia capitalei franceze. Cu o zi inainte să plecăm acasă am primit un telefon de la un prieten care era și el în trecere prin Paris. Am hotărât să ne întâlnim la Arcul de Triumf și să bem o cafea. Ajunseserăm cu câteva minute înainte de întâlnire. În timp ce Dan vorbea la telefon,  eu fumam liniștit o țigară. La un moment dat, mi-a atras atenția un grup de femei extrem de gălăgioase. Am auzit câteva înjurături de mamă și am văzut multe fuste colorate. Cea care era în fruntea găștii a venit țintă spre mine, s-a oprit la jumătate de metru, m-a fixat cu privirea și, după ce m-a cântărit câteva secunde, m-a întrebat:

– Te confundez?

– Știu și eu..

– Nu ești tu reporterul ăla…Adelin Petrișor, ăă?

– Eu sunt.

– Ce faci în Paris, vărule? Cu treabă, nu? Poa’ să te pupe baba?

Și așa a început discuția mea cu Mercedeza, pentru că așa o chema pe lidera grupului gălăgios. Femeia mi-a povestit că trăiește pe o „plață”, că e periculos și că „magrebienii este niște rasiști de n-ai văzut”. Mercedeza nu mi-a putut rezista și mi-a acordat un scurt interviu despre cum a trăit ea revolta din Paris. Mi-a cerut doar să-i ascund identitatea. După câteva zeci de minute, ne-am despărțit. Eu, Dan și prietenul meu (venise și el între timp) am plecat spre o cafenea, iar Mercedeza și grupul vesel au plecat la cerșit. După vreo oră, la o terasă de pe Champs-Élysées, cineva m-a bătut ușor pe umăr:

– Nea Adeline, să nu mă torni la gabori că-mi face probleme la fronteră. Ești om de onoare, daa? 🙂

P.S. În fotografie nu este Mercedeza, ci o doamnă care stătea cu mâna întinsă în capitala Finlandei.