zidul

De ziua mea, un prieten foarte bun mi-a făcut cadou un bilet la concertul lui Roger Waters. rogerzidul1Ieri, pe la 19, împreună cu niște prieteni, m-am așezat la coada de la intrarea dinspre Splai. Spre surprinderea mea, în ciuda proastei organizări,  totul a mers relativ repede, poate doar datorită bunului-simț al spectatorilor. La coadă m-am întâlnit și cu amicul Tudor Chirilă. Eu aveam bilet la tribună, însă am vrut să stau cu prietenii mei la Golden. Deși biletul meu costa dublu, oamenii de ordine mi-au zis că nu am voie. În tribună, fix lângă mine, am descoperit că stătea chiar dentistul meu. Spectacolul a fost impresionant: proiecții urișe, grafică, lasere, lumini, efecte speciale. Sonorizarea a fost de vis, aveai impresia că asculți un CD. Waters se ține bine la cei aproape 70 de ani. A impresionat asistența vorbind destul de mult în română. Un singur regret: aș fi vrut să se simtă ceva mai mult prezența celor 50000 de spectatori. Oricum, a fost un eveniment pe care mă bucur că nu l-am ratat!

One thought on “The Wall”
  1. Nu am fost la concert, dar cred ca simteai cel mai bine publicul daca erai in Gazon A (sau poate chiar Gazon B) (sau cum s-o zice acum cand se organizeaza in Piata). In Gazon A sunt intotdeauna fanii disperati si atmosfera este superba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.