Cel puțin unul dintre cititorii blogului m-a înjurat și a avut și succes. Timp de 4 zile, ar fi trebuit să mă dau cu o mașină realmente minunată, un M3. BMW-frozen-redM3Un coupe roșu cu motor de 420 de cai, a cărui alimentare se taie pe la 8400 rpm, cu acoperiș fibră de carbon și cutie automată dublu-ambreiaj. Când am scris despre acest răsfăț v-am rugat să nu mă înjurați tare. Se pare că cineva a făcut-o și mașina de 100000 de euro zace acum în curte la BMW România. Nu a mai ajuns la mine pentru că un jurnalist din presa auto s-a crezut un mic Schumacher și nu a mai fost în stare să mai și iasă dintr-o curbă în care a intrat cu viteză prea mare. M3-ul are multă electronică scumpă, însă nu poate menține la o cotă decentă și egoul celui aflat la volan. În aceste condiții, nu pot decât să aștept ca BMW Group să aducă alt M3 și promit să scriu despre el doar după ce-l voi fi condus. 🙂

5 thoughts on “Vis spulberat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.