Am fost invitat la o ediție specială a Știrilor TVR. Proiectele ordonanțelor pentru grațiere și pentru modificarea Codului Penal au fost tema discuției. Indiferent ce cred despre acest subiect, statutul de jurnalist de știri mă împiedică să mă plasez public de o parte sau alta a baricadei. Unul dintre invitați era vehement împotriva celor care au ieșit la demonstrațiile anti-ordonanțe. Pe un ton ritos, tot spunea că dacă drepturile fundamentale ale unui singur deținut au fost încălcate, statul trebuie să intervină rapid și să rezolve problema, chiar și prin grațieri intempestive. Fără să mă plasez de cealaltă parte, ca simplu jurnalist curios, l-am întrebat de ce statul nu ia măsuri urgente și în cazul oamenilor nenorociți de neajunsurile sistemului sanitar (lipsa medicamentelor, a medicilor, infecții nosocomiale etc.) sau în cazul depășitului sistem de învățământ (școli puține, profesori cu salarii mizere, copii morți în latrinele instituțiilor de învățământ). Fără clipească, fără să se uite măcar la mine, cu o mega-silă întipărită pe față, invitatul mi-a aruncat printre dinți:
– Nu merge liftul într-un bloc din Drumul Taberei și din cauza asta dumneavoastră nu vreți să rezolvăm problema din penitenciare…
Nu am putut să-i mai răspund pentru că moderatorul a intrat în direct cu cineva de pe teren. Nici nu știu dacă ar fi meritat să mai spun ceva. Cred că a fost emisiunea în care am vorbit cel mai puțin. În opinia omului, „liftul stricat din Drumul Taberei” era metafora sistemelor românești de sănătate și de învățământ, sisteme pline de probleme grave. Am uitat să vă spun că omul predă la Facultatea de Jurnalism.
foto © Facebook/Dan Mihai Bălănescu
A participa la o emisiune ca cea de ieri ,pe care din intimplare sm urmarit-o numai 15 minute,si in care au fost invitati numai sustinatori ai sponsorului(e nevoie sa-l mentionez?) este o cautionare a lipsei de deontologie.Ceata e din nou prezenta la TVR.
Am avut multa admiratie pentru profesionalismul dumneavoastra dar poate ca m-am inselat.