Cred că sunt un tip norocos. De fiecare dată când mă încarc negativ cu diverse știri sordide de pe la noi, apare ceva ce-mi schimbă starea de spirit și-mi dă speranțe. cocosÎn ultima vreme, am făcut multe știri despre copilul devorat de maidanezi, am fost la inundații. Am aflat de violul din Floreasca și nu am putut să-mi explic cum, în plină zi, într-o zonă aglomerată, un dement a târât o fată câțiva kilometri și a violat-o, fără ca nimeni să intervină. Când toate lucrurile de care mă loveam la serviciu au devenit deprimante, a apărut o scrisoare pe care am primit-o la redacție. Este de la un bătrân de 85 de ani, din Caracal. Omul îmi mărturisește că a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut la inundațiile din Galați, încât vrea să doneze 400 de lei. Îmi cere coordonatele unei familii năpăstuite. Nu mi-a lăsat niciun telefon. Am doar adresa omului, așa că acum trebuie să-i scriu. Cred că nu am mai trimis o scrisoare de prin clasa a șasea, adică de peste douăzeci și cinci de ani. O voi face cu dragă inimă. Exact la momentul potrivit, bătrânul din Carcal mi-a arătat că nu suntem toți nepăsători și lipsiți de suflet. Teoretic, știu asta, însă, din când în când, sufocat de atâtea știri imunde, am nevoie de câte o gură de oxigen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.