Am avut ocazia să merg de foarte multe ori în Statele Unite ale Americii. Am ajuns în orașe mari ca Boston, New York, Washington DC, Los Angeles, San Francisco, dar și prin mici localități din centrul țării sau de pe la frontiera cu Mexicul. Am fost în SUA ca jurnalist, dar și la burse. Am trecut deci și prin cartierele sărace și periculoase de la periferia Los Angelesului, dar și pe la Harvard sau Columbia. Am fost impresionat plăcut sau neplăcut de multe lucruri, însă azi aș vrea să amintesc doar procedurile. Am observat că se lucrează după ele în absolut orice domeniu, de la armată și servicii de securitate și până la presă.
Indiferent de locul de muncă, fiecare știe ce trebuie să facă, știe cum și când trebuie să facă. Procedurile îmbunătățesc activitatea, elimină anumite probleme și, atunci când cineva greșește, vinovatul este identificat imediat. La noi, în multe domenii încă se lucrează după ureche, fiecare face cam ce-l taie capul. Cel mai bun exemplu este epidosul tragicomic cu Cristian Boureanu și polițiștii Brigăzii Rutiere. Nu comentez comportamentul fostului deputat. Ce ai putea spune despre un astfel de moment…Aș vrea să vorbesc puțin despre polițiști. Cred că dacă ar fi avut proceduri, nu s-ar fi ajuns la astfel de scene penibile. În SUA, în momentul în care un agent de poliție te oprește, el respecta o procedură strictă: îți spune să rămâi în mașină cu mâinile pe volan, să-i dai documentele doar atunci când le cere el. Dacă bănuiește că ai băut, îți spune să cobori și te pune să dai un mic test de sobrietate. La noi, în cazul Boureanu a fost un haos. Polițiștii i-au lăsat pe fostul deputat, pe prietena acestuia și pe șoferul lor să iasă din mașină. În loc să se ocupe de deja agresivul Boureanu, mai mulți agenți filmau cu telefoanele. A fost ca la o nuntă de cartier, în momentul în care mireasa e luată de acasă și toți vecinii de pe scară se calcă în picioare ca să caște gura sau ca să filmeze cu telefonul. Dacă ar fi urmat niște proceduri, agenții de la rutieră nu ar fi scăpat situația de sub control și ar fi putut să-l încătușeze pe turbulent imediat ce dădea semne de agresivitate. Deci, lăsând la o parte nesimțirea Boureanului, polițiștii au și ei partea lor de vină pentru circul de acum două nopți.
P.S. Boureanu a fost reținut noaptea treacută pentru 24 de ore. Procurorul a cerut și mandat de arestare.
Die Petrisor cunoasteti si dvs statultul politistului si coruptia din Romania atata timp cat procedurile nu sunt respectate si de sefii de la Politie….situatia este clara iar cand politicul se amesteca in legislatie e de rau.
Poate discutam un pic si despre audiatur altera pars. Primele postari pe facebook-ul dumneaovastra preluau complet doar punctul de vedere al politiei. Ar trebui sa prezentati macar cu o minima „din relatarile politiei”, poate exista si un punct de vedere al celuilalt.
Nu il scuz pe domnul Boureanu, dar locul politistului e langa el. A provocat un om baut, care nu conducea. Sa bati un om baut seamana cu a bate un batran sau o femeie. Si mai e si politist!