Am fost cu mașina la BMW Filaret pentru o rechemare în service. După câteva ore, „nu știu ce valvă” a fost schimbată și m-am dus să-mi iau GT-ul. Așteptam liniștit ca un consilier să-mi dea cheia.

– Măi, tu ești mecanicul?, am auzit o voce ușor pițigăiată.

M-am întors să văd cui îi era adresată întrebarea și am observat că eram cel vizat. motorMă interpelase un bărbat de vreo 50 de ani, peste 100 de kg, tuns scurt, cu o față rotundă, cu cioc și mustață atât de subțiri, încât păreau desenate cu un marker. Nu știu dacă burta era prea mare sau cămașa prea mică, însă buricul păros era la vedere. Bărbatul stătea prăbușit pe un scaun și mă măsura cu privirea.

– Măi, să ai grijă de mașină, da?

– Nu sunt eu mecanicul, i-am spus zâmbind.

– Da’ cine ești?, a insistat el.

– Nu e mecanicul. E un client, a intervenit încurcat consilierul și mi-a dat cheia.

Am plecat convins că știu de undeva figura celui care mă rugase să îi repar cu atenție mașina. Ulterior am descoperit că era un realizator de la răposata OTV, unul care dialoga noaptea cu telespectatorii. Trebuie să îi cer scuze pentru că nu l-am putut ajuta cu reparația și, mai ales, pentru că nu îi știu numele. 🙂

foto © bmw

2 thoughts on “Măi, tu ești mecanicul?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.