Încă de la început a fost ceva ce nu mi-a plăcut în povestea cu Șoșoacă și RAI. Nu are rost să discutăm despre atitudinea senatoarei, despre modul oribil în care ea și soțul s-au comportat cu jurnaliștii. Este clar pentru oricine a văzut imaginile că aceștia din urmă au fost jigniți, bruscați și chiar sechestrați. Am fost însă șocat de reacțiile Luciei Goracci, mai ales când am aflat că e un jurnalist cu experiență de peste 20 de ani, cu transmisiuni din zone de război. Nu mi-am putut explica cum de un om așa de experimentat nu și-a păstrat cumpătul. Nu am înțeles de ce a urlat isteric, mai ales în momentul în care un polițist – cu o engleză mai bună decât a ei – încerca să o liniștească. Țipetele jurnalistei pot fi văzute aici. Ceea ce mi se pare însă o mare mizerie din partea unui coleg de breaslă este declarația din la Stampa. Doamna Goracci a spus că „era în România, dar se gândea la Siria”. Ea susține că a fost sechestrată de poliție vreo 9 ore. Purtătorul de cuvânt al IGPR a arătat că jurnaliștii au venit singuri la secție cu mașina lor și au avut alături un reprezentant al Consulatului Italiei și un traducător oficial. Oricine a fost audiat vreodată știe că o astfel de procedură durează câteva ore, mai ales când vrei să vină și cineva de la Ambasadă și un translator. Jurnaliștii italieni nu au fost reținuți nicio clipă. Sigur, poate că agenții puteau acționa mai bine, însă de aici și până la enormități gen reținere de 9 ore e cale lungă. Dacă aș putea vorbi cu Lucia Goracci (am încercat să o intervievez, dar a refuzat), aș întreba-o și când a fost în Siria ultima dată. Eu am fost acum o lună acolo și am văzut lucruri mult, dar mult mai complicate și mai periculoase decât un scandal, fie el și cu Șoșoacă. Mda, e trist când descoperi că unii „mari jurnaliști” sunt de fapt foarte mici…