Am primit de la prietenii de la Quickmobile noul Iphone X. Și de această dată ei au adus telefonul printre primii, chiar înaintea unor dealeri Apple. După ce am citit diverse păreri, mai ales de afară, am desfăcut curios frumoasa cutie a telefonului de peste 1000 de euro. Am făcut asta cu Smaranda, normal. Deși nu are telefon pe motiv de vârstă, știe destul de multe mai ales despre gama celor din Cupertino. Nu-ți trebuie mult ca să-ți dai seama că iPhone X este frumos, foarte frumos. Fără butonul Home, ecranul OLED pare și mai mare. Te obișnuiești foarte repede să controlezi aparatul cu ajutorul câtorva miscări. Obișnuit cu un iPhone 7, mă așteptam ca X-ul să mi se pară mare, însă nu a fost așa. Vârful de gamă al celor de la Apple poate fi ușor folosit cu o singură mână. O nouătate este sistemul de recunoastere faciala care inlocuieste cititorul de amprente. Face ID se bazează pe camera frontală, TrueDepth (7 megapixeli). Aceasta are nșpe mii de senzori care scanează fața. Poți debloca telefonul chiar și dacă îți pui ochelari de soare, șapcă, îți lași barbă sau ți-o dai jos. Camera principală este un mare pas înainte. Are zoom optic. iPhone X are de fapt două obiective cu senzori de 12 megapixeli. Unul are diafragmă f/1.8, in timp ce al doilea f/2.4. Există modul portet în care poți alege lumina: naturala, de studio, de contur. Una peste alta, telefonul cu sticlă și oțel arată premium, este prietenos cu utilizatorul, are camere bune, se încarcă wireless și e rezistent la apă. Este clar cel mai bun model Apple de până acum. Nu este însă un telefon legendar, cum a fost primul iPhone. Prețul care pleacă de la peste 1100 de euro mi se pare exagerat, însă sunt sigur că mulți îl vor plăti fără să clipească. Mulțumesc, Tudor!

 

P.S. Am uitat să vă spun că Smaranda iubește Animoji. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.