Aceasta a fost una dintre întrebările pe care le-am primit la FILIT. Am fost pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” împreună cu Viorel Ilișoi și Eugen Istodor. Ne-a luat la întrebări Cătălin Sava, însă în cele peste două ore de discuții aprinse am primit și întrebări din public. Am vorbit despre reportaje ratate, despre cărți care ne-au impresionat în copilărie, despre oameni care ne-au ajutat în cariere, despre cărțile scrise de fiecare. Sava a vrut să îi povestim un moment în care am trecut pe lângă moarte, am fost în pericol.
Normal, m-a luat pe mine primul în vizor. Am povestit cum era să mor la…Roman, într-un accident de circulație. Mergeam spre Iași. Fusese ucis un lider de sindicat și trebuia să transmit în direct pentru Observatorul Antenei 1. Vizita la spitalul din localitate i-a amuzat copios pe cei din sală. Mi-am amintit cum o doamnă asistentă mi-a spus că tare mult se bucură să mă vadă…Eu eram într-un cărucior vai de el, iar cu mâna dreaptă abia-mi țineam mâna stângă fracturată serios. Practic 10 cm din humerus fuseseră pulverizați și, dacă încercam să-mi rotesc brațul, ceva mai jos de umăr simțeam cum mi se învârte un ciot printre mușchi. La un moment dat, o altă asistentă m-a rugat să-mi dau jos tricoul. Când i-am zis ca nu am cum și am rugat-o să-l taie, femeia mi-a spus că e păcat de el pentru că e frumos. Ulterior, am fost operat de doi medici minunați la Floreasca și de atunci am în mână o placă de reconstrucție de 40 de cm și vreo 17 șuruburi gen IKEA. :)) În fine, la un moment dat, Istodor a adus în discuție prostia atunci când moderatorul l-a rugat să se prezinte. Cum eu am fost urmatorul, m-am gândit să duc mai departe ideea. „Eu cred că n-am fost suficient de prost că aş fi ajuns cu siguranţă mult mai mare, mult mai important în stat. Şi eu m-am gândit la un moment dat că foarte frumos nu sunt, extrem de inteligent nu sunt, măcar să fiu curajos, şi așa m-am făcut reporter de război.” Detalii găsiți într-un amplu articol din Adevărul: Ilişoi, Petrişor şi Istodor, despre reportajul literar românesc. „Reporterii de război sunt cei mai puturoşi, pentru că nu caută ei poveştile ”
Aș corecta două chestii din el:
- eu l-am amintit pe Dan Luțan, nu pe Dan Mițan, cum apare în articol;
- jurnalistul trebuie să fie o interfață decentă între poveste și public, am zis eu, însă definiția aceasta apare trunchiată. În rest, mulțumiri Danei Mischie și celor de la Adevărul pentru că ne-au acordat atâta spațiu într-o perioadă plină de știri. 🙂