Visam de multă vreme la o excursie în Australia și Noua Zeelandă. Sincer, mă gândeam că o să o fac mai spre pensie. De fiecare dată oboseam doar când mă plimbam cu degetul pe hartă. Prietenii de la Agetur au zis că n-ar rost să aștept așa de mult, șefii mei au închis ochii și mi-au aprobat 3 săptămâni de concediu, lucru destul de rar întâlnit într-o redacție de știri, și uite așa am plecat spre cel mai mic continent al Planetei. Cum îmi place să zbor, drumul nu a fost așa de complicat. Cel mai lung segment a fost de aproape 16 ore, Sydney-Doha, la întoarcere. La dus, am intrat în Australia prin Melbourne.

Sydney

Oricum, ca să văd Australia, Tasmania și Noua Zeelandă am zburat mult: 12 zboruri în 21 de zile, în total 39830 de km. Voi vorbi puțin aici doar despre Australia și Tasmania. Noua Zeelandă chiar merită un material separat.

În Australia am stat în Melbourne, Hobart, Cairns, Brisbane și Sydney. Orașele mari nu au cum să nu te impresioneze. În Sydney și Melbourne -cele mai mari- locuiesc peste 10 milioane de oameni, dintr-o populație de vreo 25 de milioane. Mult mai interesante sunt însă Tasmania, unde am văzut peisaje superbe, diavolul tasmanian, cangurul și koala și Marea Barieră de Corali, care pur și simplu îți taie respirația. Am văzut coralii de sub apă, am înotat minute bune lângă un pește Napoleon de peste 1,5 metri, însă vederea de ansambul din elicopter a fost magnifică.

Marea Barieră de Corali

Dacă ajungeți în Australia, faceți un efort și zburați vreo 3 ore până în centrul țării, la Uluru. Acolo, în mijlocul deșertului australian, puteți vedea un uriaș monilit care are „doa”r vreo 550 de milioane de ani. Muntele este sacru pentru aborigeni. Tocmai pentru asta autoritățile au interzis escaladarea lui chiar anul acesta, în octombrie. Este o experiență senzațională să-l vezi la răsărit și apus.

Uluru

Deosebite au fost interacțiunile cu animalele specifice continentului. În Tasmania am putut să hrănesc canguri și urși koala. Am stat ore bune la Bonorong, un adăpost de lângă Hobart.

Sanctuarul Bonorong, Tasmania

Să nu uit să vorbesc puțin despre oameni. Sunt simpatici și prietenoși, doritori să te ajute. Este foarte probabil să întâlnești români. În Brisbane, o doamnă mi-a comentat pe Facebook, după ce mă văzuse prin centru, însă nu era sigură că eram eu. A intrat pe pagina mea, s-a convins că sunt prin zonă și a zis să mă salute.

Brisbane

Una peste alta, Australia este o destinație minunată. Ca să vezi cât mai mult și să scoți prețuri cât mai bune pentru bilete, hoteluri și transferuri cred că soluția este o agenție. Amicii de la Agetur au circuitul și în douăzeci-douăzeci, cum zicea o doamnă mare vorbitoare de engleză și română.

P.S. Am uitat să vă spun că am și votat la vreo 15000 de km de casă. Am făcut ceva eforturi și în turul doi al Algerilor Prezidențiale am ajuns la Consulatul României din Sydney. Cetățean responsabil, băi băiatule! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.