Fotografii spion
Din întâmplare, am dat peste o nouă mașină a celor de la Kia. Bine camuflat, suv-ul se afla într-o parcare din apropierea graniței cu Coreea de Nord. Am făcut repede…
Din întâmplare, am dat peste o nouă mașină a celor de la Kia. Bine camuflat, suv-ul se afla într-o parcare din apropierea graniței cu Coreea de Nord. Am făcut repede…
M-am întors din Coreea de Sud prin Istanbul. Nu am mai fost așa de norocos ca la plecare. Am avut probleme mari din cauza unor nori de furtună. După aproape…
Am făcut cel mai ciudat stand-up (reporterul vorbește în fața camerei) din cei aproape 20 de ani de televiziune. Am început să vorbesc în Coreea de Nord și am terminat…
Am fost invitat să vorbesc la Hankuk University of Foreign Studies, una dintre cele mai mari universități din Coreea de Sud. M-am întâlnit cu tineri din Franța, Statele Unite, Polonia,…
Fotografiile sunt făcute într-un zgârie-nori din cartierul financiar al orașului Seul. Cu 38 de etaje și 196 de metri, clădirea este pe locul 14 în topul zgârie-norilor de aici. Cel…
La doar câteva zeci de km de nebunia dinastiei Kim găsești unul dintre cele mai moderne orașe ale lumii. Cu o suprafață de peste 600 de km pătrați, orașul Seul…
Împreună cu Romeo Stancu, sunt pentru câteva zile în Seul. Orașul este impresionant: zgârie-nori, șosele suspendate, un aeroport mare și modern. Diferența dintre Phenian și Seul este uriașă. Culori terne,…
Câțiva jurnaliști români au dat o fugă în Austria și au chinuit câteva zile un BMW i3. Vali Porcișteanu și Alex Șeremet au vrut să demonstreze că sistemul Parking assist…