Seria 4 este una dintre cele mai frumoase mașini produse în prezent de Bayerische Motoren Werke AG. Când are și motorul cu șase cilindri în linie, de 3 litri, tracțiune intergrală și pachet M (albastru Estoril), mașina este de-a dreptul demențială. Drumul este întotdeauna o plăcere, chiar și prin aglomeratul București. Când ieși din capitală, e și mai bine, iar dacă nimerești pe un drum plin de serpentine, seria 4 e de-a dreptul entuziasmantă. Dacă ești echilibrat, cei 306 cai nu-i poți folosi integral pe niciun drum public. Deși este un coupe, spațiul este suficient pentru 4 persoane. Smaranda stă în spate (pe scaun special de copil) fără probleme și fără să atingă cu picioarele spătarul din față. Portbagajul are gura de încărcare mai mică, însă are 445 de litri. Consumul declarat de producător este foarte, dar foarte optimist: urban-10,8, extraurban-5,8 și mixt-7,6 l/100km. De fapt, în oraș, în aglomerație, cu setarea Eco Pro, consumul este de 14-15 l/100 de km. Afară, la drum întins, am reușit să scot 8 l/100 de km. Oricum, cine-și permite o asemenea mașină nu cred că se uită la consum. Prețul unui 435i xdrive pleacă de la 53000 de euro, cu tot cu TVA, însă poate ajunge lejer la 70-80000. Cutia automată cu 8 trepte e standard. De exemplu, mașina pe care o conduc, pe lângă pachetul M, are navigație, head-up display, volan și scaune încălzite, faruri cu leduri, cameră pentru marșarier și alte nebunii. La câți oameni cu bani sunt prin capitală, sunt sigur că BMW va vinde multe 435i-uri. 🙂
P.S. Am făcut fotografiile după cea am mers câteva sute de kilometri, pe o vreme oribilă. Îmi plac fotografiile cu mașinile muncite, nu cu ele strălucitoare, ca-n showroom.