Zâna măseluță

Nu a fost ușor să o învățăm pe Smaranda să se spele pe dinți. Nu dorea și pace. Se prostea puțin cu pasta și periuța și gata. Acum câteva luni, cei de la grădiniță i-au dus pe copii la Dentestet, dentestet1clincă ce are un sediu doar pentru pitici. La Dentestet 4 kids sunt 25 de doctori și asistente, însă copiii sunt vrăjiți de cabinetele pictate  și mai ales de spațiul cu cărți, jocuri și jucării. Sma s-a întors de acolo fascinată. Tot timpul ne-a vorbit despre Zâna Măseluță, cea care vede tot ce faci și care are grijă de dinți. O bună perioadă după control, am avut mari probleme cu spălatul excesiv. S-ar fi spălat de un milion de ori pe zi, așa ca Zâna Măseluță să fie mulțumită și dinții să lucească. La o bună bucată de timp după ce Sma a fost la stomatolog, am ajuns și eu la Dentestet pentru un implant dentar. Dragoș mi-a explicat vreo jumătate de oră cam care-i procedura și am ajuns la partea care-l unge la suflet pe orice chirurg BMF: tăiatul. dentestetLa cabinet nu au fost probleme de niciun fel. Acasă însă m-a luat în primire Smaranda. Inițial, din cauza tamponului, nu am prea putut să-i explic de ce nu articulez și scot doar niște zgomote ciudate. Când am putut vorbi, i-am explicat că am o operație mică și că stomatologul mi-a pus acolo rădăcina unei măsele artificiale și m-a cusut.

– Dar de ce Zâna Măseluță nu-ți aduce alt dinte, m-a întrebat Sma.

– Pentru că ea are grijă doar de copii și nu-ți poate schimba dinții decât o singură data. Dupa asta trebuie să ai tu mare grijă de ei, i-am explicat.

Smaranda a părut să înțeleagă și a plecat să-și vadă de jucăriile ei. La câteva ore după, a venit la mine, mi s-a urcat în brate, mi-a luat fața în mâinile ei mici și, uitându-se fix în ochii mei, a zis:

– Adelin, spală-te mai bine pe dinți și nu o mai supăra pe Zâna Măseluță!

 

sursa foto: dentestet.ro

7 thoughts on “Zâna măseluță

  1. Taraboste

    Dragut:) Si pentru noi a fost dificil cu fetita, dar acum ea este cea care ne aduce aminte in fiecare seara daca uitam de periuta. Iar juniorul trage si el din greu de periuta prin puterea exemplului primit de la sora sa 🙂 Cu el se pare ca lucrurile merg mai usor … deocamdata.

    Reply
  2. Costi Spînu

    Amintiri dragi… Şi noi avem o adevărată saga legată de împrietenirea cu stomatologul. Am încercat metoda recomandată de mulţi, aceea de a lua copilul cu noi la stomatolog, fără treabă, doar aşa, pentru a se obişnui cu mediul, cu mirosul, cu doctorul… Zis şi făcut, Alina, soţia mea, a făcut aranjamentele şi au început să meargă ele, fetele, la stomatolog. Totul părea în regulă, după vreo trei vizite, Daria se împrietenise cu doctoriţa. Aveau “secrete”, gesturi “magice”, ducea păpuşa la control etc. Eram convins că ne-a ieşit schema. Până la prima carie. În calitate de pacient, atitudinea s-a schimbat complet. Nici măcar nu a deschis gura, ca să nu mai vorbesc de vreo procedură… Asta de vreo trei ori, de ne era ruşine de doctoriţă. Săraca, nu ne-a luat niciun ban, dar a pierdut trei ore cu noi…După fiecare eşec, urma o morală, jurăminte că data viitoare o să fie bine, încercări voalate de şantaj emoţional din partea noastră, mă rog, cam tot ceea ce ar face nişte părinţi disperaţi… Disperaţi pentru că problemele se agravau şi era nevoie de tratament. Aşa că am preluat eu “conducerea”. Habar n-aveam ce să fac, dar m-am gândit că puţină pregătire psihologică n-ar putea să strice. N-am zis manipulare… 🙂 Am căutat pe net filmuleţe de desene animate pe tema asta şi am găsit o mulţime pe yotube. Am selectat câteva care mi s-au părut relevante şi, vreme de câteva săptămâni, am tot vizionat împreună poveştile amuzante ale girafei ştirbe, ale hipopotamului fără dinţişori, aventurile eroilor minusculi care luptă cu bandiţii carioşi… Am inventat poveşti amuzante în care eroii erau instrumentele stomatologului (Domnul Aspirator, Freza Albinuţei etc). Discutând despre problema mea cu prietenii, am descoperit că un puşti, cu care Daria se înţelege foarte bine, merge cu mare plăcere la dentist. Şi am născocit un plan. I-am propus Dariei să ieşim noi doi în oraş, să mâncăm cea mai bună îngheţată. Asta cu îngheţata, a fost pe bune. Am dibuit o “choco-gelatterie” italienească, pe Calea Victoriei, Venchi se numeşte, o nebunie. Evident că a fost super-încântată. Am stabilit ziua şi, normal, la plecare, am “aflat” că şi Vlăduţ ar vrea să meargă, cu tatăl lui, atâta doar că el trebuie să treacă mai întâi pe la stomatolog. “Dacă vrei să vină şi el, hai să mergem mai întâi să-şi facă el primul controlul şi după aceea ieşim toţi patru.” Putea să zică fata nu?! A mers, nu am pomenit niciodată posibilitatea să urce şi ea pe scaun dar, când l-a văzut pe Vlăduţ cât de relaxat este în compania stomatologului, a uitat de orice teamă. Am recunoscut împreună instrumentele, am povestit despre girafă şi hipopotam, cum că ce greu a fost pentru ei că nu au mers la timp la doctor… Vă imaginaţi că aproape s-a invitat să vadă şi ea cum e. Ce nu mă aşteptam, a fost să-i permită medicului să-i plombeze o măseluţă fără niciun fel de anestezie!!! Am îngheţat când am realizat ce urmează să se întâple, dar medicul mi-a făcut semn că e OK. Şi… ta-daaa!, s-a rezolvat problema. Acum mergem regulat la cabinetul stomatologic, la celaşi doctor pe care îl consideră prietenul ei personal şi evident că urmează obligatoriu şi îngheţata la Venchi, dar am linişte în casă… Deja mă gândesc să încep să-l iau şi pe junior cu noi, deşi nu are decât doi ani. Aşa, preventiv… Cam asta e experienţa noastră. Mulţumesc, Adelin, că m-ai făcut să-mi amintesc!

    Reply
  3. paul

    partea care-l unge la suflet pe orice chirurg BMF: tăiatul.

    Confunzi aici 🙂 chirurgia BMF e cu totul altceva.

    Dragos e fix ce ii scrie in linkul din CV, daca tot ai fost exact si ai pus link: Medic Specialist Stomatologie Generala

    Eu unul ma mir cum se pot face in Romania, in paralel doua facultati la zi una in Bucuresti una in Oradea 🙂

    Multa sanatate sa ai 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.