Surse din tabăra Elan Schwartzenberg susțin că peste 100 de oameni și-au dat demisia până acum și au trecut pe firma lui Sebastian Ghiță. Realitatea are în jur de 800 de angajați. Acum câteva zile, Ghiță spunea că s-au înregistrat sute și sute de demisii. Și mai frumos e că sunt oameni care nu au demisionat și au la ITM două contracte: cu Realitatea Media și cu RTV Srl. Mulți din redacția Realitatea așteaptă să vadă dacă pe 15 octombrie le vor intra salariile, așa cum le-a promis Elan Schwartzenberg. Se pare că unii s-au interesat deja la Resurse umane dacă vor putea să-și rupă demisiile și să rămână cu Elan în cazul în care vor vedea ceva semne bune. Oricum, e o nebunie greu de descris: oamenii nu știu pe mâna cui să meargă și se tem că, indiferent de alegere, vor avea parte de vremuri tulburi. Îi respect pe jurnaliștii de la Realitatea pentru că mai pot să filmeze, sa monteze și să difuzeze materiale într-o așa atmosferă toxică!
Si eu ii respect pentru faptul ca mai pot zambi pe sticla ,unii probabil au situatii familiale grele,si totusi…!
Suriorule, tu ce ai face? 🙂
Adi, greu de spus… Am multi prieteni acolo care m-au intrebat asta si nu am stiut ce sa raspund. Nu cred ca m-as grabi sa imi dau demisia.
Oameni buni, nu demisionaţi! Nu e ilegal să aveţi câte contracte de munca vreţi. Să aşteptam salariul de pe 15 (ma rog, 14 sau 17, 15 e sâmbătă). În orice caz, vă rog să nu uitaţi că lucrul la RTV are la bază un şantaj, pentru a doua oară: prima dată a fost în urmă cu o lună „dacă nu semnezi cu RTV nu iei leafa” iar acum al doilea şantaj „dacă nu demisionezi de la Realitatea Media, nu iei leafa”. Leafa următoare va fi plătită de Realitatea Media angajaţilor Realitatea Media. Sunteţi liniştiţi la ideea că lucraţi pentru un patron la care aţi ajuns şantajaţi de două ori într-o lună? Şi pentru ce? Pentru contracte cu 90 de zile de probă? Nu mor caii când vor câinii!
Pana la urma ii desfiinteaza sau vor face o alta Realitatea Tv?
da, este uimitpr ca emit si nu se vede pe post haosul si nebunia de acolo…
Stau si ma intreb ce s-ar intampla daca ar intoarce camerele spre interiorul Realitatea TV si ar transmite live aceasta nebunie despre care vorbeste toata lumea?
Oare ar avea rating un astfel de autolinșaj?
Cu ar fi sa se intrebe intre ei ce simt cand vad cum se darama sandramaua (asa cum se intampla cand le baga microfonul in gura victimelor accidentelor auto ca sa intre cu stirea pe post, sau cand ii indeamna pe unii nefericiti sa isi puna poalele in cap cat mai suburban cu putinta doar ca sa vanda mai multa reclama in pauzele publicitare)?
Deci, de ce nu incearca sa bata concurenta macar acum, cand eu o exclusivitate cu „mortul”?
Virtualkid, nu e o idee rea de reality show..
Stiu! Chiar le-as cere si niste avantaje pentru asa idee, mai ales ca nici nu sant asa de pretentios.
a mai fost situatia asta acuma ceva ani,la tele 7ABC,faceau oamenii munca patriotica…
„macar acuma” (sic!) nu-si are sensul; Realitatea a batut concurenta 9 din 10 (zile, luni, whatever). Un Big Brother in Realitatea zilele acestea ar arata ca multi dintre jurnalistii pe care unii sau altii i-au hulit sunt, in fapt, oameni; cei mai multi sunt disperati si calca in picioare principii si ani de nervi, bucurii, esecuri, viata – intr-un cuvant: meseria. Este trist, da, si, pe deasupra, trebuie sa zambim in continuare..
una, repet: respect pentru cei care continuă să lucreze în demența provocată și întreținută de cei doi milionari!
poate merita putin sa fim optimisti, ca oamenii cinstiti vor avea castig de cauza si pentru asta va propun sa urmarim „Sacrificarea lui Ghita”:
http://www.codrosu.ro/cine-este-cu-adevarat-sebastian-ghita-pirat-la-drumul-mare-sau-simplu-cetatean-al-romaniei/
[…] Adelin Petrișor scrie despre nebunia de la Realitatea TV. […]
Cum intri pe usa la serviciu, in loc de „buna ziua” esti intampinat cu: ti-ai dat demisia?
Am ajuns la saturatie cu aceasta intrebare. Mai departe ti se spune pe un ton relaxat, devenit cliseu verbal, ca toti au semnat. Cei care au demisionat au fata acoperita cu un ranjet multumitor pentru ca sunt „membri” in turma RTV.
Intre timp, tot mai multi dintre cei care au semnat demisia au luat in calcul si varianta renuntarii la ea, in termenul legal, pentru ca si-au dat seama ca lucram de fapt la DEBANDADA TV.
Nu conteaza cu cine votez, dar de ce ar trebui sa-mi dau demisia? Inca n-am gasit explicatia, la fel cum oamenii de stiinta n-au descoperit secretul nemuririi.
Fratioare, n-as vrea sa fiu in pielea colegilor zilele astea… Nu merita ce li se intampla, sunt o redactie creativa si cu suflu, mare pacat ca-s chinuiti asa.
Rasturnare de situatie!!!
Sefii au inceput sa zambeasca si sa ne ceara SA NU NE MAI DAM DEMISIA!!!
A innebunit lupul!
Ni se promite ca va fi frumos si mult soare DINCOLO, la Elan, in cladirea Willbrook. Este vorba de aceiasi sefi care in urma cu trei zile alergau dupa noi spunand ca TREBUIE sa semnam demisia.
Kamizake, atenție mare. Cine știe ce va mai urma…
Eu n-am prins rasturnarea de situatie…Stiu insa ca mie, pentru ca nu am demisionat, mi-a virat banii Realitatea Media. Oare Ghita a dat banii la RTV? Stie cineva?
Adi, am auzit că au luat și cei de pe RTV. Mă bucur că ați primit salariul.
Nu, cei de la RTV au primit doar 3-4 milioane. Mai sunt colegi care au primit bani din ambele parti, suma intreaga de la Elan si cativa de la Ghita, incurcatura se datoreaza inregistrarii demisiei. Unii si-au dat-o ceva mai tarziu. De asemenea exista si varianta unora care n-au luat nimic.
E complicat!
Adelin, nu ma imbat cu apa rece si niciodata nu consum alcool, chiar daca este vreo sarbatoare, asa ca sunt mereu treaz! Bine nu va fi! Realitatea media are niste datorii infioratoare si chiar daca ne-ar conduce un calif tot n-am iesi la suprafata.
Imi pare nespus de rau. Mi-e draga Realitatea, inima mea inca bate acolo. Ma doare!
Multumesc pentru tot, Adelin!